ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. şi refl., recipr. A spune cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

ÎNJURÁ vb. a drăcui, a ocărî, (livr.) a invectiva, (înv. şi pop.) a măscări, (pop.) a stropşi, a sudui, (prin Ban.) a târtăi, (înv.) a mustra, (fig.) a îmbăla, (înv. şi pop. fig.) a spurca, (arg.) a sictiri, a sictirisi. (De ce îl ~ toată ziua?)

înjurá vb., ind. prez. 1 sg. înjúr, 3 sg. şi pl. înjúră, perf. s. 1 sg. înjurái

A ÎNJURÁ înjúr 1. intranz. A folosi în vorbire cuvinte necuviincioase (în forma unei imprecaţii); a sudui. 2. tranz. (persoane) A trata cu vorbe necuviincioase. /<lat. injurare