ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri. 2. Fig. A avea caractere (esenţiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

ÎNRUDÍ vb. (Mold. şi Bucov.) a se înnemuri, (înv.) a se rudi. (Cei doi se ~ direct.)

înrudí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înrudésc, imperf. 3 sg. înrudeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înrudeáscă

A SE ÎNRUD//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni rudă (unul cu altul); a se înnemuri. 2) A fi rudă (unul cu altul). 3) fig. A căpăta trăsături comune. /în + rudă