ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. şi tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniştit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. şi: însenín] – Lat. inserenare.

A (se) însenina ≠ a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca

A însenina ≠ a înnora

ÎNSENINÁ vb. 1. a se deschide, a se însori, a se limpezi. (Cerul s-a ~.) 2. a se limpezi, a se lu-mina, (pop.) a se răzbuna, (Transilv.) a se tistăli. (Afară s-a mai ~.) *3. v. lumina.

înseniná vb., ind. prez. 3 sg. însenineáză

A SE ÎNSENIN//Á pers. 3 se ~eáză intranz. 1) (despre cer) A deveni senin. 2) (despre timp) A se schimba spre bine; a se răzbuna. 3) fig. (despre persoane) A recăpăta buna dispoziţie; a se descreţi. 4) fig. (despre manifestări ale oamenilor) A deveni senin, liniştit. /<lat. inserenare

A ÎNSENIN//Á ~éz tranz. (despre persoane sau despre manifestările lor) A face să se însenineze. /<lat. inserenare