ÎNSOŢITÓR, -OÁRE, însoţitori, -oare, adj., s.m. şi f. (Persoană) care însoţeşte, care întovărăşeşte. ♢ Însoţitor de vagoane = funcţionar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la staţia de pornire până la staţia de destinaţie. – Însoţi + suf. -tor.

ÎNSOŢITÓR s. tovarăş, (livr.) companion, (înv. şi pop.) soţ, (înv. şi reg.) soţie, (înv.) petrecător. (~ la un drum.)

însoţitór adj. m., s. m., pl. însoţitóri; f. sg. şi pl. însoţitoáre

ÎNSOŢIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival (despre persoane) Care însoţeşte (ceva sau pe cineva). /a însoţi + suf. ~tor