ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ♢ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu“ sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acţiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de faţă. – Probabil lat. *intemplare.

ÎNTÂMPLÁ vb. v. împlini, îndeplini, înfăptui, realiza.

ÎNTÂMPLÁ vb. 1. a se petrece, a se produce, a surveni, (înv. şi reg.) a se prileji, (înv.) a se purta. (S-au ~ multe lucruri de atunci.) 2. a fi, a se petrece. (Cum s-a ~?) 3. v. produce. 4. v. surveni. 5. v. desfăşura. 6. a se petrece, (înv.) a se trece. (Câte nu s-au ~ între noi!) 7. (înv. şi reg.) a se sfeti. (Să vezi ce i s-a ~.) 8. a se face. (Cum a zis, aşa s-a ~.) 9. v. pomeni. 10. v. nimeri. 11. a apuca, a nimeri, (Munt.) a răgădui. (Îl lovea cu ce se ~.)

întâmplá vb. ind. prez. 3 sg. şi pl. întâmplă

A SE ÎNTÂMPLÁ pers. 3 se întâmplă intranz. 1) (despre fapte, evenimente) A se produce în urma unui concurs neprevăzut de împrejurări; a se petrece în mod incidental. 2) (despre condiţii climaterice) A avea loc pe neprevăzute. ~ vânt. ~ ploaie. 3) rar (mai ales la formă negativă) A intra în posesie printr-un concurs de împrejurări. Bani mulţi nu i s-au ~t. 4) A se afla din întâmplare (undeva); a se nimeri. [Sil. -tâm-pla] /<lat. intemplare