ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s.f. Acţiunea de a se întâmpla şi rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeţie; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ♢ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorţii; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla.

ÎNTÂMPLÁRE s. 1. caz, fapt. (~ din Vaslui.) 2. chestiune, fapt, lucru. (A survenit o ~ neprevăzută.) 3. episod. (O ~ din viaţa cuiva.) 4. v. peripeţie. 5. v. împrejurare. 6. hazard. 7. nimereală, (Ban.) zgoadă. (A face ceva la ~.)

întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplării; pl. întâmplări

ÎNTÂMPL//ÁRE ~ări f. Ceea ce se întâmplă; lucru petrecut în mod incidental. ♢ Din ~ întâmplător. La ~ cum se va nimeri. La voia ~ării într-un noroc. /v. a întâmpla

Întâmplare neprevăzută care produce tulburări func ionale sau lezionale organismului.