ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. şi refl. (recipr.) A(-şi) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ♢ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informaţie despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu ştie mai mult. 2. Tranz. şi intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de“ sau „despre“) A cere (cuiva) veşti sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ♢ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoştinţelor; a chestiona, a examina. Lat. *interroguare (= interrogare).

A întreba ≠ a răspunde

ÎNTREBÁ vb. v. căuta, cere, vinde.

ÎNTREBÁ vb. 1. a chestiona, a interoga, (pop.) a ispiti, (fig.) a descoase. (A ~ pe cineva despre ceva.) 2. v. asculta. 3. v. consulta.

întrebá vb., ind. prez. 1 sg. întréb, 3 sg. şi pl. întreábă

A ÎNTREBÁ întréb 1. tranz. 1) (persoane) A determina să dea un răspuns; a chestiona; a interoga. ♢ Întreabă-mă să te întreb se spune, când ţi se cere o informaţie despre ceva ce nu cunoşti nici tu. 2) (elevi sau studenţi) A supune unui examen oral; a asculta; a interoga; a examina. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepoziţia de) 1) A manifesta interes; a se interesa. ~ de sănătate. 2) A încerca să afle, chestionând. ~ de Ion. ♢ ~ de cineva a cere permisiunea cuiva. 3) (mai ales la pasiv sau reflexiv pasiv) A dori cu insistenţă; a căuta. Cărţile sunt întrebate. Marfa se întreabă. [Sil. în-tre-] /<lat. interroguare