ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfăşura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. În + vălătuc.

A învălătuci ≠ a dezvălătuci

A se învălătuci ≠ a se dezvălătuci

ÎNVĂLĂTUCÍ vb. v. încolăci.

învălătucí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. învălătuceáscă

A SE ÎNVĂLĂTUC//Í mă ~ésc intranz. 1) A se fixa prin mişcare de rotaţie (în jurul unui obiect); a se înfăşura; a se încolătăci. 2) A se face vălătuc. /în + vălătuc

A ÎNVĂLĂTUC//Í ~ésc tranz. 1) A face să se învălătucească; a înfăşura; a încolăci. 2) A înveli de jur împrejur; a înfăşura. /în + vălătuc