ÎNVELITOÁRE, învelitori, s.f. Ceea ce serveşte la învelit; înveliş. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Ţiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) Faţă de masă. [Pl. şi: învelitoare] – Înveli + suf. -toare.

ÎNVELITOÁRE s. 1. v. pătură. 2. acoperitoare, faţă. (~ de masă, de pernă.) 3. v. îmbrăcăminte. 4. v. co-pertă. 5. v. acoperiş.

învelitoáre s. f., g.-d. art. învelitórii; pl. învelitóri

ÎNVELIT//OÁRE ~óri f. 1) Obiect care înveleşte ceva sau care serveşte la învelit. Caietul fără ~ se murdăreşte. 2) Partea de sus a unei construcţii care o acoperă; acoperiş. [G.-D. învelitorii] /a înveli + suf. ~toare