ÎNVINUÍRE, învinuiri, s.f. Acţiunea de a (se) învinui şi rezultatul ei; învinovăţire, acuzare, acuzaţie, inculpare. ♦ Vină; culpă. – V. învinui.

Învinuire ≠ dezvinovăţire

ÎNVINUÍRE s. 1. v. acuzaţie. 2. v. reproş.

învinuíre s. f., g.-d. art. învinuírii; pl. învinuíri