ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorţeală; a (se) dezmorţi, a reveni sau a face să-şi revină în simţiri; p. ext. a (se) însufleţi, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

A se înviora ≠ a se veştezi

ÎNVIORÁ vb. 1. a (se) redresa, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) revigora, (reg.) a (se) învioşa, (fig.) a (se) remonta. (S-a mai ~ după criză.) 2. v. însufleţi. 3. a (se) împrospăta. (Florile din vază s-au ~.) 4. v. aţâţa. 5. v. activa.

înviorá vb. (sil. -vi-o-), ind. prez. 1 sg. învioréz, 3 sg. şi pl. învioreáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. învioréze

A SE ÎNVIOR//Á mă ~éz intranz. 1) (despre fiinţe) A deveni (mai) vioi. 2) fig. (despre natură) A se trezi din nou la viaţă; a renaşte; a reînvia. /<lat. invivulare

A ÎNVIOR//Á ~éz tranz. A face să se învioreze. /<lat. invivulare