ÎNVIORÁRE, înviorări, s.f. Acţiunea de a (se) înviora şi rezultatul ei; dezmorţire, însufleţire. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

ÎNVIORÁRE s. 1. redresare, refacere, restabilire, revigorare, (rar) redresament, (fig.) remontare. (~ cuiva după un leşin.) 2. reviriment. (S-a produs o ~ în activitatea ...) 3. v. însufleţire. 4. împrospătare. (~ florilor din vază.) 5. v. aţâţare. 6. v. activare.

învioráre s. f. (sil. -vi-o-), g.-d. art. înviorării; pl. înviorări