ÎNVOLBURÁ, învólbur, vb. I. 1. Tranz. şi refl. (La pers. 3, despre ape, furtuni etc.) A (se) mişca în vârtejuri; a (se) învârteji. 2. Tranz. Fig. (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. [Prez. ind. şi: învolburez] – În + volbură.

ÎNVOLBURÁ vb. 1. a (se) învârteji, a (se) zbate, (rar) a (se) învâltori, (pop.) a (se) vârteji, (reg.) a (se) învoalbe, a (se) vârtejui. (Marea se ~.) 2. v. agita.

învolburá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. învólbură/învolbureáză

A SE ÎNVOLBUR//Á pers. 3 se ~éază intranz. (despre ape, aer) A se mişca în vârtejuri; a face volburi; a se învârteji. [Şi învolbură] /în + volbură

A ÎNVOLBUR//Á ~éz tranz. 1) A face să se învolbureze. 2) fig. A cuprinde din toate părţile; a învălui. [Şi învolbur] /în + volbură