ŞCOÁLĂ, şcoli, s.f. 1. Instituţie de învăţământ public, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline; p. ext. activitate legată de această instituţie; învăţătură, învăţământ. ♦ Localul, clădirea în care este instalată şi funcţionează instituţia de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor şi a cadrelor didactice dintr-o asemenea instituţie de învăţământ. 2. Fig. Izvor, sursă de cunoştinţe, de învăţături; mijloc, sistem de instruire într-un anumit domeniu; p. ext. învăţătură, experienţă dobândită pe această cale. 3. Fig. Curent, mişcare ştiinţifică, literară, artistică etc. care grupează în jurul ei numeroşi adepţi; baza teoretică a acestei mişcări. ♢ Expr. A face şcoală = a avea un număr de adepţi. – Din bg., scr., rus. škola, pol. skola.

ŞCOÁLĂ s. v. intrigă, maşinaţie, pepinieră, uneltire.

ŞCOÁLĂ s. 1. învăţătură, studiu. (A plecat la ~.) 2. (PED.) şcoală elementară v. şcoală primară; şcoală primară = şcoală elementară; şcoală secundară v. liceu. 3. (POL.) şcoală societară v. fourierism.

şcoálă s. f., g.-d. art. şcólii; (instituţii, curente) pl. şcoli

ŞCOÁL//Ă şcoli f. 1) Instituţie de învăţământ elementar. 2) Instituţie de învăţământ specializată. ~ muzicală. 3) Clădire unde se află această instituţie. 4) Totalitate a instituţiilor de învăţământ de toate treptele; sistem de învăţământ. ♢ ~ superioară denumire comună pentru întreg sistemul de învăţământ superior. 5) fig. Proces de acumulare a cunoştinţelor dintr-un domeniu. A face ~. 6) Curent într-un domeniu de activitate, având mai mulţi adepţi. ~a flamandă. [G.-D. şcolii] /<sb. škola, pol. szkola

scoala filozofica indiana antica, intemeiata de inteleptul legendar Guatama. Se caracterizeaza prin atomism si empirism.

scoala islamica