ŞIRETÉNIE¹, şiretenii, s.f. Însuşirea de a fi şiret²; faptă sau vorbă şireată; viclenie, perfidie, şireţie. – Şiret² + suf. -enie.

ŞIRETÉNIE², şiretenii, s.f. (Pop.) Desfăşurare, curs (al unei întâmplări, al unei situaţii), istorisire cu multe peripeţii; p. ext. relatare a unei întâmplări, a unei situaţii etc.; tărăşenie. [Var.: şiriténie s.f.] – Cf. ş i r.

ŞIRETÉNIE s. v. curs, desfăşurare, dezvol-tare, evoluţie, mers, succesiune, şir, şirag.

ŞIRETÉNIE s. 1. v. şmecherie. 2. v. subterfugiu.

şireténie (şmecherie, tărăşenie) s. f. (sil. -ni-e), art. şireténia (sil. -ni-a), g.-d. art. şireténiei; pl. şireténii, art. şireténiile (sil. -ni-i-)

ŞiretÉni//e ~i f. 1) Caracter şiret; hâtrie. 2) Faptă sau vorbă de om şiret; viclenie. [Art. şiretenia; G.-D. şireteniei; Sil. -ni-e] /şiret + suf. ~enie