ŞICANÁ, şicanez, vb. I. Tranz. A sâcâi pe cineva pentru lucruri fără importanţă, a căuta cuiva pricină, a face şicane; a agasa. – Din fr. chicaner.

ŞICÁNĂ, şicane, s.f. 1. Acţiune prin care cineva sâcâie, agasează pe altcineva cu cereri şi cu pretenţii neîndreptăţite; sâcâială fără motiv. ♦ Pricină neîntemeiată, subtilitate falsă; tertip, alibi. 2. Obstacol (de forme diferite) montat pe circuitul unui fluid pentru a-i micşora viteza, pentru a-i imprima un drum ocolit sau pentru a-i uniformiza debitul, dându-i astfel posibilitatea să se răcească, să depună suspensiile pe care le poartă etc. – Din fr. chicane.

ŞICANÁ vb. a sâcâi, (rar) a străgăni, (înv.) a molesta. (Îl ~ cu tot felul de mărunţişuri.)

ŞICÁNĂ s. 1. (rar) străgăneală, străgănire. (Lasă-te de ~e!) 2. dificultate, greutate, neajuns. (Îi face tot felul de ~e.)

şicaná vb., ind. prez. 1 sg. şicanéz, 3 sg. şi pl. şicaneáză

şicánă s. f., g.-d. art. şicánei; pl. şicáne

A ŞICAN//Á ~éz 1. tranz. (persoane) A produce şicane; a sâcâi fără motive serioase. 2. intranz. A umbla cu şicane. /<fr. chicaner

ŞICÁN//Ă ~e f. 1) Deranj iritant, provocat de cereri şi pretenţii nejustificate; sâcâială fără motiv. A face tot felul de ~e. 2) Motiv lipsit de temei; subtilitate falsă. 3) Obstacol pus în calea unui fluid pentru a-i micşora viteza, a-i modifica direcţia sau pentru a-i uniformiza debitul. ~ perforată. 4) Bârnă care apără intrarea într-o fortăreaţă. /<fr. chicane