ŞIRÁG, şiraguri, s.n. 1. Şir (1). ♢ Loc. adv. În şirag = unul după altul. ♦ Grup de soldaţi aşezaţi în linie de bătaie. 2. Mulţime de mărgele înşirate pe un fir pentru a fi purtate ca podoabă la gât. ♦ Mulţime de obiecte de acelaşi fel, înşirate ca mărgelele pe un fir (de sfoară sau pe o sârmă). [Var.: şireág s.n.] – Din magh. sereg „mulţime, trupă“ (cu unele sensuri după şir). Cf. pol. s z e r e g.

ŞIRÁG s. v. armată, coloană, front, oaste, oştire, putere, trupe.

ŞIRÁG s. 1. şir, (reg.) mătcal. (Un ~ de mărgele.) 2. colan, colier, salbă, (înv. şi pop.) gherdan, (înv.) zgardă. (Un ~ de pietre scumpe.) 3. rând, şir, (reg.) ord, şar, (înv.) rang. (Un ~ de plopi.) 4. (GEOGR.) brâu, lanţ, şir. (~ul Carpaţilor.) 5. succesiune, şir, (Munt.) şiretenie. (Un ~ de evenimente.)

şirag s. n., pl. şiráguri

ŞIRÁG ~uri n. 1) v. ŞIR. ♢ În ~ unul după altul. 2) Mulţime de obiecte de acelaşi fel înşirate pe un fir (aţă, sfoară, sârmă etc.). ~ de mărgele. /<ung. sereg