ŞMÉCHER, -Ă, şmecheri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care ştie să iasă din încurcături, pe care nu-l poţi păcăli; abil; isteţ, dezgheţat; şiret, şarlatan. – Din germ. Schmecker „persoană cu gust rafinat“.

ŞMÉCHER adj. 1. şiret, viclean, (înv. şi reg.) marghiol, (reg.) şpilăr, (Mold. şi Bucov.) hâtru, (înv.) telpiz, (fam.) hoţoman, pişicher, şmecheros. (E cam ~ dumnealui!) 2. abil, şiret, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~.)

şmécher adj. m., s. m., pl. şmécheri; f. sg. şmécheră, pl. şméchere

ŞMÉCHER ~ă (~i, ~e) 1) şi substantival (despre persoane) Care se orientează cu pricepere în orice situaţie, trăgând foloase; viclean; hâtru; şiret. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă prefăcătorie; caracterizat prin abilitate; şiret. Zâmbet ~. /<germ. Schmecker

smecher

Şmecher,parvenit,profitor