ŞTI, ştiu, vb. IV. I. 1. Tranz şi intranz. (Folosit şi absol.) A avea cunoştinţă (de...), a fi informat (în legătură cu...), a cunoaşte. ♢ Loc. adv. Pe ştiute = în cunoştinţă de cauză. Pe neştiute = a) fără să-şi dea seama; b) în ascuns, pe furiş, tiptil. ♢ Expr. (Tranz., absol.) Nu ştiu, n-am văzut = sunt cu totul străin de ceva, nu am idee de nimic. Ştiu eu (sau ştii tu etc.) ce ştiu (sau ştii etc.) sau las' că ştiu eu, se spune pentru a arăta că cineva cunoaşte bine o situaţie şi că nu poate fi indus în eroare. Ştii ce? sau ştii ceva?, ştii una? = fii atent la ce-ţi spun, ascultă ceea ce am să-ţi spun. (Numai) Dumnezeu ştie sau ştie Dumnezeu, se spune pentru a sprijini o afirmaţie sau o negaţie. Dumnezeu (mai) ştie sau dracul (mai) ştie, se spune pentru a exprima o nedumerire, neputinţa de a preciza sau de a explica ceva, o nesiguranţă. (Intranz.) A-i şti (cuiva) de urmă = a şti unde se află cineva. Pe cât (sau după cât) ştiu = după informaţiile pe care le am. 2. Tranz. A lua cunoştinţă de...; a afla, a auzi. 3. Tranz. A cunoaşte pe cineva (din toate punctele de vedere). ♦ Refl. A se cunoaşte pe sine, a avea cunoştinţă că este într-un anumit fel; a se vedea într-un anumit fel. ♦ Refl. recipr. A se cunoaşte unul pe altul; a avea legături de prietenie. 4. Intranz. A ţine seamă de ceva, a lua în consideraţie; a avea teamă sau respect de cineva. ♦ Tranz. A recunoaşte pe cineva sau ceva drept... ♦ A avea parte de ceva, a se bucura de ceva. 5. Intranz. A se interesa de..., a se îngriji de... II. Tranz. 1. A poseda cunoştinţe sistematice într-un domeniu, a stăpâni o ştiinţă, o artă etc. ♢ Expr. A şti carte = a şti să scrie şi să citească; p. ext. a avea cunoştinţe temeinice într-un domeniu, a fi învăţat. A şti pe de rost (sau pe dinafară, ca pe apă, ca apa, ca pe Tatăl nostru) = a putea reproduce întocmai, din memorie, fără greşeală. ♦ A vorbi şi a înţelege o anumită limbă. ♦ A se pricepe să facă ceea ce trebuie, a avea îndemânarea, abilitatea necesară într-o anumită împrejurare. ♢ Expr. A nu (mai) şti ce să (se) mai facă = a nu mai găsi nici o soluţie pentru a ieşi dintr-o încurcătură. A nu mai şti ce să facă de... = a fi copleşit de... A nu şti de unde s-o apuce = a nu se pricepe de unde să înceapă un lucru. (Absol.) Ştiu eu? exprimă o îndoială, o nesiguranţă, o şovăire. 2. A putea, a fi în stare să facă ceva; a fi apt pentru ceva. ♦ A fi hotărât să facă ceva. ♢ Expr. A nu şti ce vrea = a nu putea lua o hotărâre, a fi nedecis; a şovăi. 3. A ţine minte, a-şi aminti. 4. A-şi da seama, a înţelege, a pricepe. ♢ Expr. A nu (prea) şti multe = a riposta îndată (la provocarea cuiva). Mai ştii sau mai ştiu (şi) eu, mai ştii păcatul, de unde ştii!? = se prea poate, nu poţi fi sigur că nu e aşa. Nu ştiu cum = în mod inexplicabil. A fi nu ştiu cum = a fi ciudat, bizar. A-i fi (cuiva) nu ştiu cum să... = a-i fi (cuiva) greu sau penibil să... (Substantivat) Un nu ştiu cum sau un nu ştiu ce = ceva nelămurit; farmec deosebit, nedefinit. (Intranz.) A nu şti de glumă = a fi supărăcios. 5. A prevedea. ♦ A presupune, a bănui. 6. A avea certitudinea, a fi sigur de ceva. ♢ Expr. Să ştiu (bine) că... sau de-aş şti că... = chiar dacă... ♦ Refl. impers. A fi lucru bine cunoscut. – Lat. scire.

ŞTI vb. 1. a afla, a auzi, (înv. şi pop.) a oblici. (Să ~ cu toţii ce-ai făcut.) 2. v. dumeri. 3. v. cunoaşte. 4. a cunoaşte, a poseda, a stăpâni. (~ trei limbi străine.) 5. a cunoaşte, a înţelege, a pricepe. (~ franceza?) 6. a avea, a găsi, a poseda. (~ eu soluţia problemei.) 7. v. afla. 8. a cunoaşte, (astăzi rar) a pricepe. (Nu ~ încă secretul?) 9. a (se) cunoaşte. (Ne ~ de mici; îl ~ ca pe un cal breaz.) 10. v. recunoaşte. 11. v. bănui. 12. a-şi aminti. (~ cum erai acum doi ani?)

şti vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ştiu, 2 sg. ştii, 3 sg. ştie, imperf. 3 sg. ştiá, perf. s. 1 sg. ştiúi, 3 sg. ştiú, 3 pl. ştiúră; ger. ştiínd; part. ştiút

A ŞTI ştiu 1. tranz. 1) (aspecte ale vieţii materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experienţei sau a studiului; a cunoaşte. ~ obiceiurile. *~ carte a) a şti să scrie şi să citească; b) a poseda cunoştinţe temeinice; a fi erudit. ~ pe din afară a cunoaşte foarte bine. ~ pe de rost a putea reproduce din memorie. 2) (informaţii curente) A deţine, aflând de la cineva sau de undeva. ~ vestea. *Pe cât (sau după cât) ştiu potrivit informaţiilor de care dispun. A nu ~ nici cu spatele a nu bănui nimic. 3) (persoane) A cunoaşte din diferite puncte de vedere. Îl ştiu din tinereţe. 4) (meserii, acţiuni etc.) A stăpâni, având deprinderi practice. ~ cizmăria. 5) (urmat de o propoziţie completivă) A pătrunde cu mintea; a înţelege; a cunoaşte; a pricepe. *Nu ştiu cum inexplicabil; ciudat. Nu ştiu cine cineva. Nu ştiu ce ceva. Mai ştii (păcatul) tot ce e posibil; nu este exclus. A-i fi (cuiva) nu ştiu cum se spune, când cineva se simte stânjenit. 6) (fapte sau evenimente viitoare) A întrevedea prin deducţie. Ştiu ce mă aşteaptă. 2. intranz. (urmat de un complement cu prepoziţia de) 1) A deţine informaţii curente. ~ de sosirea lui. *A (nu)-i ~ cuiva de urmă a (nu) fi informat despre aflarea cuiva undeva. A nu-i mai ~ (cuiva nici) de nume a) a nu avea nici o informaţie despre cineva; b) a da pe cineva uitării. A (nu) ~ de glumă a (nu) avea simţul umorului. A (nu) ~ de frică a (nu) se teme. A (nu) ~ de frica cuiva a (nu) da ascultare cuiva. 2) A ţine seamă (de ceva sau de cineva). ~ de lege. /

A SE ŞTI ne ştim intranz. A deţine informaţii unul despre altul; a fi cunoscut; a se cunoaşte. Se ştiu din copilărie. /<lat. scire