ŞTIRB, -Ă, ştirbi, -e, adj. 1. Căruia îi liseşte unul sau mai mulţi dinţi. ♢ Compus: ştirba-baba-cloanţa s.f. = a) vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne şi rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade tărăboanţa) se spune în glumă copiilor când le cad dinţii de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipseşte o bucăţică din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de tăiat) Cu tăişul tocit; căruia îi lipseşte o bucăţică; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. štrŭbŭ.

ŞTIRB adj. 1. (reg.) ştirboc, ştirbocit, (prin Transilv.) jimb. (Un bătrân ~.) 2. ciobit, ciocnit, ştirbit. (Pahar ~.) 3. ştirbit, tocit. (Cuţit ~.)

ştirb adj. m., pl. ştirbi; f. sg. ştírbă, pl. ştírbe

ŞTIRB ~ă (~i, ~e) şi substantival 1) (de-spre persoane) Care nu are unul sau mai mulţi dinţi. 2) (despre vase, unelte de taiat etc.) Care este cu marginea stricată. Farfurie ~ă. /<sl. štrubu, bulg. ştărb