ŞUŞOTÍ, şuşotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în şoaptă; a şopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot uşor şi uniform; a şopti. [Var.: şoşotí vb. IV] – Formaţie onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

ŞUŞOTÍ vb. 1. v. şopti. 2. v. clipoci. 3. v. foşni.

şuşotí vb., ind. prez. 1 sg. şi3 pl. şuşotésc, imperf. 3 sg. şuşoteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şuşoteáscă

A ŞuŞot//Í ~ésc intranz. 1) A face schimb de informaţii pe şoptite. 2) rar (despre ape, frunze etc.) A produce un zgomot specific, uşor şi monoton. /Onomat.