ŞUŞUÍ, şúşui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foşnetul frunzelor; a foşni. 2. Intranz. A linişti sau a adormi un copil prin repetarea prelungită şi monotonă a sunetului „ş“. 3. Tranz. A spune ceva în şoaptă; a şopti. – Formaţie onomatopeică.

ŞUŞUÍ vb. v. foşni.

ŞUŞUÍ vb. v. clipoci, murmura, suna, susura, şopoti, şopti, şuşoti.

şuşuí vb., ind. şi conj. prez. 1 sg. şúşui/şuşuiésc, imperf. 3 sg. şuşuiá

A ŞUŞuÍ şúşui 1. tranz. 1) fam. A co-munica cu voce înceată (ca să nu audă alţii); a sufla. 2) reg. (prunci) A linişti prin repetarea sunetului „ş“. 2. intranz. A vorbi în şoaptă. [Şi şuşuiesc] /Onomat.