ŢÂRÂÍT¹ adv. (În legătură cu modul de a cânta la un instrument cu coarde) Din vârful arcuşului, fără rezonanţă; tremurat. – Din ţârâi².

ŢÂRÂÍT², ţârâituri, s.n. Faptul de a ţârâi²; (concr.) sunetul, zgomotul produs astfel; ţârâitură. – V. ţârâi².

ŢÂRÂÍT s. ţârâitură, zbârnâit. (~ul soneriei.)

ţârâít adv.

ţârâít s. n., pl. ţârâíturi

ŢÂRÂÍT ~uri n. 1) v. a ŢÂRÂI¹. ♢ Cu ~a a) picătură cu picătură; b) în cantităţi mici; câte puţin. 2) Sunet caracteristic produs de o fiinţă sau de un obiect care ţârâie. ~ul soneriei. /v. a ţârâi