ŢĂRÁN, ţărani, s.m. Persoană care locuieşte în mediul rural, având ca ocupaţie principală agricultura şi creşterea animalelor; persoană care face parte din ţărănime; sătean. – Ţară + suf. -an.

ŢĂRÁN s. v. câmpean.

ŢĂRÁN s. sătean, (pop.) român, (înv. şi reg.) mojic, poporan, (reg., mai ales în Ban.) paur, (fam.) opincar, (peior.) mămăligar.

TARÁN s. v. babuşcă, ocheană.

ţărán s. m., pl. ţăráni

ŢĂRÁN ~i m. 1) Persoană care trăieşte în mediul rural şi se îndeletniceşte cu agricultura. 2) Persoană care face parte din ţărănime. /ţară + suf. ~(e)an

TARÁN s.n. Armă folosită de popoarele antice pentru dărâmarea cetăţilor asediate, alcătuită dintr-un trunchi de copac lung şi gros, prevăzut la un capăt cu un vârf greu de metal. [Pl. -nuri. / < fr. taranche].