ŢĂRÚŞ, ţăruşi, s.m. Par scurt, ascuţit la un capăt, care se înfige în pământ şi care serveşte pentru a fixa sau a lega ceva de el sau pentru a stabili un hotar, o linie de demarcaţie etc. – Et. nec.

ŢĂRÚŞ s. pripon, (înv. şi pop.) pociumb, (reg.) poteraş, stănog, (Ban.) pălimar, (Maram., Transilv., Ban. şi Olt.) şteamp. (~ul se înfige în pământ.)

ţărúş s. m., pl. ţărúşi

ŢĂRÚŞ ~i m. Par scurt şi subţire, care se bate în pământ şi serveşte pentru a lega ceva de el sau ca semn de demarcaţie. ~ de pichetaj. /Cuv autoht.