ŢÉLINĂ¹, ţeline, s.f. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos şi cărnos, cultivată ca plantă culinară (Apium graveolens). – Din ngr. sélinon.

ŢÉLINĂ², ţelini, s.f. 1. Pământ care nu s-a lucrat niciodată sau care a fost lăsat mulţi ani nelucrat; pârloagă. 2. Păşune, fâneaţă (naturală sau semănată). – Din bg., scr. celina.

ŢÉLINĂ s. v. paragină.

ŢÉLINĂ s. (BOT.; Apium graveolens) (reg.) seler, (Transilv. şi Ban.) ţeler, (înv.) achiu.

ţélină (plantă) s. f., g.-d. art. ţélinei; pl. ţéline

ţélină (pământ nelucrat, păşune) s. f., g.-d. art. ţélinii; pl. ţélini

ŢÉLIN//Ă¹ ~e f. Plantă erbacee legumicolă, cultivată pentru rădăcina şi frunzele ei cu aromă specifică, folosite drept condiment şi în scopuri medicinale. [G.-D. ţelinei] /<sl. seline, bulg. ţelina

ŢÉLIN//Ă² ~i f. Suprafaţă de pământ special necultivat un timp îndelungat; pârloagă. A valorifica ~a. ♢ A răsturna ~a a desţelini. [G.-D. ţelinii] /<bulg., ţelina, sb. cjelina