ŢESÁLĂ, ţesale, s.f. 1. Unealtă de metal dinţată, cu care se curăţă pielea şi părul vitelor, îndeosebi al cailor. 2. Fig. (Fam.) Bătaie zdravănă. – Din bg., scr. česalo.

ŢESĂLÁ, ţesál, vb. I. Tranz. 1. A curăţa, a peria un animal cu ţesala (1). 2. Fig. (Fam.) A bate zdravăn. [Prez. ind. şi: ţesắl] – Din ţesală.

ŢESĂLÁ vb. (rar) a pansa, (pop.) a pieptăna. (A ~ un cal.)

ŢESÁLĂ s. (înv. şi reg.) pieptene. (~ pentru cai.)

ţesálă s. f., g.-d. art. ţesálei; pl. ţesále

ţesălá vb., ind. prez. 1 sg. ţesál/ţesăl, 2 sg. ţesáli/ţesăli, 3 sg. şi pl. ţesálă; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţesále/ţesăle

ŢESÁL//Ă ~e f. Unealtă formată dintr-o placă metalică dinţată, prevăzută cu mâner şi folosită pentru a curăţa corpul unor animale. [G.-D. ţesalei] /<bulg., sb. ţesalo

A ŢESĂLÁ ţesál tranz. 1) (cai sau vite) A curăţa cu ţesala. 2) fig. A bate tare; a chelfăni; a scărmăna; a pieptăna; a peni. [Şi ţesăl] /Din ţesală

A SE ŢESĂLÁ mă ţesál intranz. A face (concomitent) schimb de lovituri (cu cineva). [Şi mă ţesăl] /Din ţesală