ŢINTÍ, ţintesc, vb. IV. 1. Tranz. şi intranz. A îndrepta arma, luând drept ţintă pe cineva sau ceva; a ochi. ♦ Fig. A face aluzie la ceva sau la cineva, a viza pe cineva sau ceva. 2. Tranz. Fig. A-şi aţinti, a-şi fixa, a-şi pironi ochii sau privirea asupra cuiva. 3. Tranz. şi intranz. Fig. A năzui; a aspira, a râvni la ceva; a urmări ceva. – Din ţintă.

ŢINTÍ vb. 1. a ochi, a viza, (rar) a aţinti, (pop.) a chiti, (reg.) a ţeli, a ţelui, (înv.) a chiorî, a însemna. (A ~ un obiectiv, înainte de a trage.) 2. v. îndrepta. 3. v. aţinti. 4. v. aspira.

ţintí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţintésc, imperf. 3 sg. ţinteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţinteáscă

A ŢINTÍ ţintésc 1. tranz. 1) A lua ca ţintă; a lua la ochi; a ochi. 2) A atinge cu proiectilul sau cu ceva aruncat; a ochi. 3) fig. A avea în vedere printr-o aluzie; a viza. 4) rar v. a aŢinti. 2. intranz. 1) A potrivi din ochi ţinta pentru a putea nimeri; a ochi. 2) fig. A-şi orienta activitatea spre atingerea unui scop (fiind stăpânit de o dorinţă puternică); a năzui; a tinde; a aspira. /Din ţintă