ABÁTERE, abateri, s.f. 1. Acţiunea de a (se) abate² şi rezultatul ei. ♢ Expr. Abatere de la regulă = excepţie. ♦ Încălcare a unei dispoziţii cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferenţa dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi şi valoarea ei nominală. ♦ (Tehn.) Diferenţa dintre valoarea reală şi cea proiectată a unei piese. – V. abate².

abátere s. f. 1. acţiunea de a (se) abate. ♦ încălcare a unor dispoziţii. 2. diferenţa dintre valoarea nominală a unei mărimi şi valoarea ei măsurată. 3. (tehn.) diferenţa dintre dimensiunea maximă sau minimă realizată pentru o piesă şi dimensiunea ei proiectată. (< abate)

ABÁTERE s. 1. v. deviere. 2. culpabilitate, culpă, eroare, greşeală, păcat, vină, vinovăţie, (livr.) eres, (rar) prihană, (înv. şi reg.) teahnă, (reg.) greş, (Olt., Munt. şi Mold.) ponos, (înv.) cusur, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceală. (O ~ de mică importanţă.) 3. v. neregulă. 4. anomalie, deviere. (S-a produs o ~ inexplicabilă.) 5. v. excepţie.

abátere s. f., g.-d. art. abáterii; pl. abáteri

ABÁTER//E ~i f. 1) jur. Încălcare a unor dispoziţii legale. 2) tehn. Diferenţă între valoarea măsurată a unei mărimi şi valoarea ei reală. [G.-D. abaterii] /v. a abate

ABÁTERE s.f. Acţiunea de a (se) abate şi rezultatul ei. ♦ Diferenţa dintre valoarea măsurată a unei mărimi şi valoarea ei reală. ♦ (Tehn.) Diferenţa dintre dimensiunea maximă sau minimă realizată pentru o piesă şi dimensiunea ei proiectată. ♦ Întoarcere a prorei unei nave într-o anumită direcţie. [< abate].

ABATERE s.f. (Mold.) Înclinaţie, vocaţie, aptitudine. Să cerce buni dascali, să-i înveţe legea şi alte învăţături şi meşteşu<gu>ri, după abaterea lor. BUGOAVNĂ 1775, 43V. Etimologie: abate. Vezi şi abătut.