CERTĂRÉŢ, -EÁŢĂ, certăreţi, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arţăgos. – Ceartă + suf. -ăreţ.

CERTĂRÉŢ adj., s. arţăgos, gâlcevitor, scandalagiu, (rar) vociferant, (înv. şi pop.) zavragiu, (pop. şi fam.) ţâfnos, zurbagiu, (pop.) pricinaş, rânzos, (înv. şi reg.) sfadnic, sfădalnic, sfădicios, (reg.) arţăgaş, gâlcevos, potcaş, scandalos, sfădăioş, sfădăreţ, sfădăuş, (Mold. şi Bucov.) cârciogar, (Transilv.) porav, (prin Olt.) pricinelnic, (prin Olt. şi Ban.) pricinos, (înv.) pricelnic, pricios, pricitor, sfădaci, sfăditor, (fig.) clonţos, colţos, ţăndăros. (Om ~.)

certăréţ adj. m., pl. certăréţi; f. sg. certăreáţă, pl. certăréţe

CERTĂR//ÉŢ ~eáţă (~éţi, ~éţe) şi substantival Care caută ceartă; căruia îi place cearta; gâlcevitor; arţăgos; scandalagiu; buclucaş. /ceartă + suf. ~ăreţ

certaret