CIRCUMSTÁNŢĂ, circumstanţe, s.f. Împrejurare (particulară) care însoţeşte o întâmplare, un fapt, o acţiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor condiţii date. ♢ Loc. adj. şi adv. De (sau pentru) circumstanţă = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv şi general. – Din lat. circumstantia, fr. circonstance.

CIRCUMSTÁNŢĂ s. 1. v. situaţie. 2. v. împrejurare. 3. (la pl.) conjunctură, împrejurări (pl.), timpuri (pl.), vremuri (pl.). (~ele erau foarte grele.)

circumstánţă s. f., g.-d. art. circumstánţei; pl. circumstánţe

CIRCUMSTÁNŢ//Ă ~e f. 1) Concurs de împrejurări în care se produce un fenomen; junctură; context. A profita de ~e. ♢ ~e atenuante (sau agravante) împrejurări în care s-a comis o infracţiune şi care, fiind luate în consideraţie, pot micşora sau, respectiv, mări vina şi pedeapsa unui inculpat. De ~ numai pentru o anumită ocazie; de formă. 2) Eveniment particular. [G.-D. circumstanţei] /<lat. circumstantia, fr. circonstance

CIRCUMSTÁNŢĂ s.f. Împrejurare, particularitate care însoţeşte un fapt. ♦ Ocazie, conjunctură (favorabilă sau nefavorabilă). ♢ De circumstanţă = pentru o ocazie anumită; de formă, de ochii lumii. [< lat. circumstantia < circum – împrejur, stare – a ţine, cf. fr. circonstance].