CLÁUZĂ, clauze, s.f. Dispoziţie (specială) prevăzută într-o convenţie, într-un tratat, într-un contract etc. [Pr.: cla-u-] – Din fr. clause.

CLÁUZĂ s. (JUR.) condiţie, dispoziţie, prevedere, punct, stipulare, stipulaţie, termen, (înv. şi pop.) tocmeală, (înv.) şart. (~ dintr-o convenţie.)

cláuză s. f. (sil. cla-u-), g.-d. art. cláuzei; pl. cláuze

CLÁUZ//Ă ~e f. Dispoziţie (specială) prevăzută într-un act juridic. ♢ ~a naţiunii celei mai favorizate clauză prin care, într-un acord internaţional, părţile contractante se angajează să-şi acorde reciproc condiţii şi înlesniri economice echivalente celor pe care le-au acordat sau le vor acorda oricărui alt stat. [G.-D. clauzei; Sil. cla-u-] /<fr. clause, lat. clausa

CLÁUZĂ s. f. dispoziţie specială sau accesorie inserată într-o convenţie, într-un tratat, contract etc. o ă naţiunii celei mai favorizate = clauză prin care, într-un acord internaţional, un stat recunoaşte altui stat în relaţiile bilaterale (de credit, financiare, de import-export) aceleaşi avantaje şi privilegii acordate şi altor state. (<lat. clausa, fr. clause)

CLÁUZĂ s.f. Dispoziţie, articol special al unei convenţii, al unui contract etc. [Pron. cla-u-. / cf. lat.med. clausa, fr. clause].

cláuză (-ze), s.f. – Dispoziţie prevăzută într-un tratat, contract etc. Fr. clause. – Der. clausulă, s.f.