CONCESÍV, -Ă, concesivi, -e adj. Care face concesii; îngăduitor. ♢ Propoziţie concesivă = propoziţie subordonată care arată că, deşi există o piedică, acţiunea din propoziţia regentă se realizează sau se poate realiza. Conjuncţie concesivă = conjuncţie care introduce o propoziţie concesivă. – Din fr. concessif, lat. concessivus.

CONCESÍV adj. indulgent, îngăduitor, tolerant, (înv.) răbdător. (Eşti prea ~!)

concesív adj. m., pl. concesívi; f. sg. concesívă, pl. concesíve

CONCESÍV ~ă (~i, ~e) Care ţine de concesie; propriu concesiei. ♢ Propoziţie ~ă propoziţie subordonată care arată că, deşi există o piedică, acţiunea din propoziţia regentă se realizează sau se poate realiza. /<fr. concessif, lat. concessivus

CONCESÍV, -Ă adj. care face concesii; îngăduitor. ♢ complement circumstanţial ~ = complement care exprimă concesia sau faptul care ar fi trebuit să împiedice realizarea unei acţiuni; propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care corespunde unui complement circumstanţial concesiv; conjuncţie ~ă = conjuncţie care introduce o propoziţie concesivă. (<fr. concessif, lat. concessivus)

CONCESÍV, -Ă adj. Care face concesii; îngăduitor. ♢ Propoziţie concesivă (şi s.f.) = propoziţie circumstanţială care arată că, deşi există o piedică, acţiunea din propoziţia regentă se realizează sau se poate realiza; conjuncţie concesivă = conjuncţie care introduce o propoziţie concesivă. [Cf. fr. concessif, lat. concessivus].