CONSECÍNŢĂ, consecinţe, s.f. Rezultat al unei fapte, al unei acţiuni, al unui principiu; urmare. ♢ În consecinţă = a) (loc. conj.) prin urmare, deci; b) (loc. adv.) conform dispoziţiilor, situaţiei etc. – Din fr. conséquence, lat. consequentia.

CONSECÍNŢĂ s. 1. efect, repercusiune, rezultat, urmare, (înv.) urmă, (fig.) rod. (O ~ favorabilă ce rezultă de aici.) 2. v. consecvent.

consecínţă s. f., g.-d. art. consecínţei; pl. consecínţe

CONSECÍNŢ//Ă ~e f. Fapt ce rezultă dintr-o acţiune; urmare; rezultat; efect ♢ În ~ a) reieşind din situaţie; în conformitate cu circumstanţele; b) prin urmare; aşadar. [G.-D. consecinţei] /<fr. consequence, lat. consequentia

CONSECÍNŢĂ s. f. 1. rezultat al unui fapt, al unui principiu, al unei acţiuni; efect, urmare. o în ~ = a) prin urmare, deci; b) conform situaţiei, împrejurărilor. 2. (log.) consecvent. (II, 2). (după fr. conséquence, lat. consequentia)

CONSECÍNŢĂ s.f. Ceea ce rezultă dintr-un fapt, dintr-un principiu; rezultat al unui fapt, al unei acţiuni; urmare. [Cf. fr. conséquence, lat. consequentia].