CRÁNIU, cranii, s.n. Ansamblul oaselor scheletului capului care adăposteşte creierul la vertebrate; ţeastă. ♦ Cap descărnat de om mort; hârcă. – Din lat. cranium. Cf. fr. c r â n e.

CRÁNIU s. (ANAT.) căpăţână, hârcă, scăfârlie, tigvă, ţeastă, cutie craniană, (pop. şi fam.) devlă, (înv. şi reg.) scafă, (înv.) glavă, glăvăţână. (~ unui mort deshumat.)

crániu s. n. [-niu pron. -niu], art. crániul; pl. cránii, art. crániile (sil. -ni-i-)

CRÁNI//U ~i n. (la om şi la animalele vertebrate) 1) Ansamblu de oase ale capului; ţeastă. 2) Schelet al capului descărnat. /<lat. cranium, fr. crâne

CRÁNIU s.n. (Med.) Scheletul osos al capului; (pop.) ţeastă. [Pron. -niu. / < lat. cranium, gr. kranion, cf. fr. crâne].

craniu (limba daneza