DENUNŢÁ, denunţ, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoştinţa unei autorităţi săvârşirea unei infracţiuni, a face un denunţ. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare.

DENUNŢÁ vb. 1. a pârî, a reclama, a spune, (pop.) a vinde, (Mold., Transilv. şi Maram.) a ponoslui, (înv.) a jelui, a vădi, (fam. fig.) a aranja, a turna. (L-a ~ autorităţilor.) 2. v. dezaproba.

denunţá vb., ind. prez.1 sg. denúnţ, 3 sg. şi pl. denúnţă

A DENUNŢÁ denúnţ tranz. 1) (persoane) A învinui printr-un denunţ; a pârî; a declara. 2) (tratate, acte etc.) A declara în mod unilateral ca încetând de a fi în vigoare. /<fr. dénoncer, lat. denuntiare

DENUNŢÁ vb. I. tr. 1. A semnala unei autorităţi comiterea unei infracţiuni; a pârî. 2. A declara nul, nevalabil, expirat (un tratat, un act etc.). 3. A indica, a demonstra. [P.i. denúnţ. / < lat. denuntiare, cf. fr. dénoncer].