DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi o căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzaţie de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni şi despre părţi ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoţie, de boală etc. [Var.: dogorî vb. IV] – Din bg. dogorja, scr. dogoreti.

DOGORÎ́, vb. IV. v. dogori.

DOGORÎ́ vb. IV v. dogori.

DOGORÍ vb. 1. v. arde. 2. v. încinge.

dogorí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. dogoreáscă; ger. dogorínd

A DOGOR//Í ~ésc 1. intranz. 1) (despre surse de căldură) A emana radiaţii fierbinţi, răspândind căldură foarte mare; a arde; a pârjoli; a pârli; a frige. 2) (despre persoane sau despre părţi ale corpului) A fi înfierbântat din cauza unei boli sau emoţii; a avea fierbinţeală. 2. tranz. 1) A se înroşi la faţă sub acţiunea unei senzaţii de căldură puternică sau a unei emoţii puternice. 2) A face să devină fierbinte; a înfierbânta. /<bulg. dogorja, sb. dogoreti