ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., s.n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înţelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situaţie ambiguă. 2. S.n. Măsură a efectului perturbaţiilor asupra comunicaţiilor prin canale, exprimând cantitatea de informaţie care rămâne netransmisă din cauza perturbaţiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

Echivoc ≠ neîndoielnic, univoc

ECHIVÓC adj., s. 1. adj. ambiguu, (livr.), amfibologic. (Exprimare ~.) 2. s. ambiguitate, (livr.) amfibolie. (~ul unei exprimări.) 3. adj. v. neclar. 4. adj. v. confuz. 5. adj. v. dubios.

echivóc adj. m., pl. echivóci; f. sg. echivócă, pl. echivóce

echivóc s. n., pl. echivócuri

ECHIVÓC² ~uri n. 1) Cuvânt sau expresie cu sens ambiguu. 2) Lipsă de claritate, de precizie; ambiguitate. /< fr. équivoque, lat. aequivocus

ECHIVÓ//C¹ ~că (~ci, ~ce) 1) (despre cuvinte, expresii etc.) Care are mai multe sensuri; cu posibilitatea de a interpreta în mai multe feluri; ambiguu. 2) (despre acţiuni, purtări etc.) Care trezeşte îndoieli; care dă de bănuit; îndoielnic; dubios; suspect. /<fr. équivoque, lat. aequivocus

ECHIVÓC, -Ă adj. (Despre un cuvânt, o expresie) Care poate fi interpretat în mai multe feluri; ambiguu. ♦ Necuviincios. ♦ (Despre o acţiune, o purtare etc.) Îndoielnic, ambiguu, suspect. // s.n. Cuvânt, propoziţie cu dublu sens, dintre care un sens este adesea obscen, grosolan; atitudine, purtare, situaţie neclară care are mai multe aspecte (dintre care unele sunt neplăcute). [< fr. équivoque, it. equivoco, cf. lat. aequus – egal, vox – voce].