FENOMÉN, fenomene, s.n. 1. Manifestare exterioară a esenţei unui lucru, unui proces etc., care este accesibilă, perceptibilă în mod nemijlocit. 2. Proces, transformare, evoluţie, efect etc. din natură şi din societate. ♦ Fapt. 3. Aspect, întâmplare, fiinţă, obiect care surprinde (prin calităţi, noutate etc.). – Din fr. phénomène.

FENOMÉN s. 1. v. proces. 2. fenomen antropic = fenomen antropogen, fenomen antropogenic; fenomen antropogen = fenomen antropic, fenomen antropogenic; fenomen antropogenic = fenomen antropic, fenomen antropogen. 3. fapt. (~ de limbă.)

fenomén s. n., pl. fenoméne

FENOMÉN ~e n. 1) Manifestare externă a unei realităţi. 2) Proces din natură sau din societate. ~ social. ~ natural. 3) Eveniment real; fapt din realitate. 4) Fiinţă sau obiect cu calităţi rare, suprinzătoare. 5) Persoană bizară. /<fr. phénoméne

FENOMÉN s.n. 1. Categorie a dialecticii materialiste, corelativă cu esenţa, desemnând aspectul exterior în care se manifestă esenţa lucrurilor şi a proceselor, care este perceput în mod direct prin organele senzoriale; ansamblul însuşirilor unui lucru care pot să se schimbe între anumite limite specifice fără ca lucrul să înceteze de a mai fi el însuşi; orice aspect al naturii în mişcare perceptibil prin simţuri. 2. Ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa; lucru, întâmplare, fiinţă extraordinară. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. phénomène, it. fenomeno, cf. gr. phainomenon – ceea ce apare].

fenomen natural provocat de exploziile solare

fenomen natural provocat de exploziile solare

Fenomen prin care, in situatia in care ca urmare a mutatiilor suferite de gena initiala, acelasi locus poate fi ocupat de mai mult de doua tipuri de alele

Fenomen prin care unui cuvant i se atribuie in mod gresit particula „-une“ la sfarsit. De ex: propozitiune, delegatiune, opiniune etc.