FINÁL, -Ă, finali, -e, adj., subst. 1. Adj. Care reprezintă sfârşitul, încheierea, care marchează ultima fază (a unei lucrări, a unui proces, a unei acţiuni, a unui eveniment etc.); care se află în urmă, la sfârşit. ♦ (Substantivat, f.) Ornament tipografic care se plasează la sfârşitul unei cărţi, al unui capitol etc. ♦ (Substantivat, f.) Sunet de la sfârşitul unui cuvânt, al unei propoziţii etc. 2. S.n. Încheiere, sfârşit al unei acţiuni. al unei întâmplări, al unei lucrări etc. 3. S.f. Ultima fază a unei competiţii sportive, a unui concurs artistic, ştiinţific etc. cu caracter eliminatoriu. 4. Adj. (Lingv.; despre propoziţii, complemente, conjuncţii) Care indică scopul, finalitatea. – Din fr. final, lat. finalis.

Final ≠ iniţial, introducere, incipient

FINÁL adj., s. 1. adj. ultim. (Scopul ~; etapa ~.) 2. s. v. capăt. 3. s. v. sfârşit. 4. s. v. deznodământ.

finál adj. m., pl. fináli; f. sg. finálă, pl. finále

finál s. n., pl. finále

FINÁL² ~ă (~i, ~e) 1) Care se află la fine; plasat la sfârşit. Vocală ~ă. 2) lingv. Care indică scopul; de scop. Propoziţie ~ă. /<fr. final, lat. finalis

FINÁL¹ ~e n. 1) Etapă care constituie sfârşitul unei acţiuni sau al unei lucrări. 2) Parte care încheie, constituind finele unei compoziţii muzicale. /<fr. final, lat. finalis

FINÁL, -Ă adj. 1. De (la) sfârşit. 2. Care arată, exprimă scopul. ♦ Propoziţie finală (şi s.f.) = propoziţie circumstanţială care exprimă scopul acţiunii din propoziţia regentă; conjuncţie finală = conjuncţie care introduce o propoziţie finală. // s.n. Încheiere, sfârşit (al unei opere, al unei lucrări, al unei întâmplări). ♦ Ultima parte a unui concert, a unei simfonii etc. 2. V. finală (2). [Cf. lat. finalis, fr. final, it. finale].