FLOÁRE, flori, s.f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată şi care are de obicei o corolă frumoasă şi variat colorată. ♢ (La sg. cu înţeles colectiv) Salcâmi plini de floare. ♢ Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ♢ Expr. Floare la ureche = lucru de puţină importanţă sau gravitate, foarte uşor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru seminţele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brânduşă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiţă-de-munte; floare-de-colţ sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase şi ascuţite, dispuse în jurul inflorescenţei, care creşte pe crestele stâncoase ale munţilor; albumeală, albumiţă, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paştelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemona nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafaţa vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lăţită a cuiului (care se loveşte cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ♢ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris.

FLOÁRE s. v. elită, lamură.

FLOÁRE s. 1. (BOT.) (Transilv., Ban. şi prin Mold.) pană. (Poartă o ~ la pălărie.) 2. (BOT.) floarea-călugărului (Saponaria vaccaria) = (reg.) văcărică, văcariţă; floarea-cucului (Lychnis flos cuculi) = (reg.) cuculeasă; floarea-miresei (Spirarea vanhouttei) = (rar) spirea; floarea-paştelui (Anemone nemorosa) = (reg.) găinuşe (pl.), oiţă, păscuţă, păştiţă, turculeţ, floarea-oştilor, floarea-păsărilor, floarea-vântului, pâinea-paştelui; floarea-paştilor v. păştiţă; floarea-păsărilor v. păştiţă; floarea-raiului (Chrysanthemum cinera-riifolium) = (prin Munt.) muşeţel; floarea-reginei (Leontopodium alpinum) = albumeală, albumiţă, floare-de-colţ, (rar) edelvais, (reg.) flocoşele (pl.), steluţă, floarea-doamnei; floarea-soarelui (Helianthus annuus) = (înv. şi pop.) soarea-soarelui, (pop.) sora-soarelui, (reg.) rază, rujoancă, soreancă, răsarea-soarelui, ruja-soarelui, (Mold.) răsărită, sorică; floarea-vântului-galbenă v. păştiţă; floare-de-colţ v. floarea-reginei; floare-de-leac (Ranunculus repens) = (reg.) bujorel, galbenele (pl.), piciorul-cocoşului; floare-de-perină (Anthemis tinctoria) = (reg.) iarbă-de-perină; flori-de-paie (Helichrysum bracteatum) = imortelă, (rar) nemuritoare, (reg.) cununiţă. 3. (pop.) spumă. (~ vinului.) *4. (fig.) caimac, smântână, spumă. (El a cules ~, nouă ne-a lăsat ce-a fost mai prost.)

floáre s. f., g.-d. art. flórii; pl. flori

FLOÁR//E flori f. 1) Organ de reproducere al plantelor superioare având o corolă frumoasă şi viu colorată. ~ de tei. ♢ În ~ a) care se află în perioada înfloririi; b) frumos şi puternic. A da în ~ a începe să înflorească. În ~ea vârstei tânăr. ~ la ureche se spune despre un lucru uşor de îndeplinit. De florile mărului (sau de flori de cuc) fără nici un folos; degeaba. 2) Plantă erbacee cu organul reproducerii frumos colorat şi plăcut mirositor. ~ de câmp. ♢ Copil din flori copil născut în afara căsătoriei; bastard. ~ea-soarelui plantă erbacee agricolă cu flori mari galbene, cultivată pentru seminţele ei, din care se extrage ulei comestibil. ~ea brumei brânduşă. ~ea-grâului albăstriţă. ~ -domnească garofiţă de munte. 3) Orice plantă cultivată în scopuri ornamentale. Flori de cameră. 4) Imagine în forma organului de reproducere al plantelor (desenată, pictată etc.). Rochie cu flori. 5) Strat de mucegai care acoperă unele lichide (vin, moare, dulceaţă etc.). 6) Partea superioară mai lată a unui obiect alungit (cui, caracter tipografic etc.). 7) fig. Partea cea mai de frunte; elită. ~ea tineretului. 8) pop. Roşeaţa obrazului. 9) înv. Culoare frumoasă. [G.-D. florii] /<lat. flos, ~oris