INDIRÉCT, -Ă, indirecţi, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obţine prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării faţă de un verb sau de un alt cuvânt de declaraţie, caracterizat prin prezenţa în număr mare a elementelor de relaţie, prin lipsa afectivităţii etc. Complement indirect = parte de propoziţie asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acţiunea verbului. Propoziţie completivă indirectă = propoziţie care îndeplineşte în frază funcţia de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în preţul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ţinte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.

Indirect ≠ direct

INDIRÉCT adj. 1. mediat, mijlocit. (Relaţii ~.) 2. (GRAM.) (înv.) nedrept. (Complement ~.)

indiréct adj. m., pl. indirécţi; f. sg. indiréctă, pl. indirécte

INDIRÉC//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care nu este direct. Itinerar ~. 2) Care se face prin mijlocirea cuiva sau a ceva; cu intermediari. /<fr. indirect, lat. indirectus

INDIRÉCT, -Ă adj. (adesea adv.) Care nu se face, nu se obţine direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. ♢ Complement direct = parte de propoziţie asupra căreia se răsfrânge în chip indirect acţiunea verbului; propoziţie completivă (şi s.f.) = propoziţie cu funcţie de complement indirect. 3. (Fin.) Impozit indirect = impozit inclus în preţul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.) Tragere indirectă = tragere făcută pe bază de calcul asupra unor ţinte care nu se văd. [Cf. fr. indirect, lat. indirectus].