INIŢIATÍVĂ, iniţiative, s.f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe o acţiune, antrenând după sine şi pe alţii; însuşirea celui care îndrăzneşte sau este dispus să întreprindă cel dintâi ceva, din îndemn propriu. ♢ Expr. Din proprie iniţiativă = fără a fi îndemnat sau silit de altul. [Pr.: -ţi-a-] – Din fr. initiative.

iniţiatívă s. f. (sil. -ţi-a-), g.-d. art. iniţiatívei; pl. iniţiatíve

INIŢIATÍV//Ă ~e f. 1) Predispoziţie de a întreprinde primul ceva sau de a avea îndrăzneală să facă ceva. 2) Chemare la o acţiune şi organizare a realizării ei. [G.-D. iniţiativei; Sil. -ţi-a-] /<fr. initiative

INIŢIATÍVĂ s.f. Faptul de a propune sau întreprinde primul ceva. ♦ Calitatea, însuşirea celui care este înclinat să lucreze, să întreprindă ceva nou din îndemn propriu. [< fr. initiative, it. iniziativa, cf. lat. initium – început].

INIŢÍATIVĂ, iniţiative, s.f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe o acţiune, antrenând după sine şi pe alţii; însuşirea celui care îndrăzneşte sau este dispus să întreprindă cel dintâi ceva, din îndemn propriu. ♢ Expr. Din proprie iniţiativă = fără a fi indemnat sau silit de altul. – Din fr. initiative