LUMÂNÁRE, lumânări, s.f. 1. Obiect de luminat în formă de cilindru subţire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ♢ Loc. adv. şi adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ♢ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruinţă. A ţine (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morţii (ţinându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convenţională pentru intensitatea luminii, aproximativ egala cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria.

LUMÂNÁRE s. 1. (pop.) lumină, (reg.) vedere. (O ~ aprinsă.) 2. v. lumânărică.

LUMÂNÁRE s. v. brusture, lipan, prăjină.

lumânáre s. f., g.-d. art. lumânării; pl. lumânări

LUMÂN//ÁRE ~ări f. Obiect de formă cilindrică, făcut din ceară sau parafină, având un fitil în interior, care, fiind aprins, produce lumină. ♢ (Drept) ca ~area ideal de drept. La ~ la lumina lumânării. 2) Plantă erbacee înaltă, cu flori de culoare galbenă-deschisă, dispuse într-un spic lung. /<lat. luminaria