MĂCIÚCĂ, măciuci, s.f. 1. Bâtă mare, mult îngroşată (şi adesea ferecată) la un capăt; chilom; măciulie. ♢ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) părul (sau chica) măciucă = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta. 2. Parte îngroşată şi rotunjită a capătului unui ciomag sau, p.ext., a altor obiecte. ♦ P.ext. Lovitură dată cu măciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsulă. 4. (Sport) Aparat de gimnastică, de forma unei măciuci (1), cu care se execută exerciţii de mobilitate, de îndemânare etc. – Lat. *matteuca.

MĂCIÚCĂ s. v. baston, cârjă, prisnar, prâsnel, sfârlează, titirez.

MĂCIÚCĂ s. 1. v. ciomag. 2. v. mai. 3. v. măciulie.

măciúcă s. f., g.-d. art. măciúcii; pl. măciúci

MĂCIÚ//CĂ ~ci f. 1) Băţ lung şi gros, cu măciulie la un capăt; bâtă; ciomag. ♢ A i se face cuiva părul ~ a fi cuprins de groază; a se speria foarte tare. 2) înv. Armă primitivă de luptă constând dintr-un astfel de băţ. 3) Lovitură dată cu un asemenea băţ. /<lat. matteuca