MĂR¹, meri, s.m. 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze mari, ovale, păroase, cu flori albe-trandafirii şi fructe globuloase, comestibile, bogate în vitamine (Malus domestica). ♢ Măr pădureţ = arbore din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase şi fructe mici, astringente (Malus sylvestris). ♢ Expr. De florile mărului = fără rost, degeaba; fără un scop anumit. 2. Compus: mărul-lupului = plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene şi fructe tari în formă de pară; remf (Aristolochia clematitis); măr-gutui = gutui. – Lat. melus.

MĂR², mere, s.n. 1. Fruct al mărului¹, de formă rotundă-turtită şi de diferite culori. ♢ Expr. (Adverbial) A bate (sau a face, a lăsa) măr (pe cineva) = a bate foarte tare (pe cineva). ♢ Compus: (reg.) măr-gutuie = gutuie. ♦ Mărul discordiei = cauza neînţelegerii sau a duşmăniei dintre mai multe persoane. 2. (În sintagma) Mărul lui Adam = proeminenţă a zgârciului tiroidian, vizibil la bărbaţi în partea anterioară a gâtului; nodul gâtului. – Lat. melum.

MÂR interj. Cuvânt care imită mârâitul câinelui. – Onomatopee.

MÂR interj. hâr! (Câinii fac: ~!)

MĂR s. v. cartof.

măr (pom) s. m., pl. meri

măr (fruct) s. n., pl. mére

mâr/mâr-mâr interj.

mâr/mâr-mâr interj.

MÂR interj. (se foloseşte pentru a reda mârâitul câinelui). ♢ (A nu face) nici câr, nici ~ a nu spune nimic; a fi indiferent la toate. /Onomat.

MĂR² mére n. Fruct al mărului. Mere văratice. Mere tomnatice. ♢ A bate ~ (pe cineva) a bate foarte tare (pe cineva). ~ul lui Adam nodul gâtului. ~ul discordiei cauza neînţelegerii. Din afară ~ frumos şi-năuntru găunos se spune pentru a atrage atenţia asupra faptului, că aparenţele pot fi înşelătoare. /<lat. melum

MĂR¹ meri m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe-trandafirii şi fructe comestibile. ♢ ~ pădureţ măr sălbatic cu fructe mici şi foarte acre. De florile ~ului fără nici un rost; în zadar. A trăi ca în flori de ~ a fi fericit. /<lat. melus