MÁICĂ, maici, s.f. I. 1. (Pop.) Mamă. ♦ Termen de politeţe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă; termen afectiv cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 2. Călugăriţă; termen cu care cineva se adresează unei călugăriţe. II. Fig. (Pop.) Izvor, cauză, origine. – Din bg., scr. majka.

MÁICĂ s. v. bunică, mamă, mamă-mare.

MÁICĂ s. (BIS.) 1. Maica Domnului = madona (art.), născătoarea (art.), preacurata (art.), preanevinovata (art.), preasfânta (art.), precista (art.), Fecioara Maria, Sfânta Fecioară, (înv.) bogorodniţa (art.), preacinstita (art.). 2. v. că-lugăriţă.

máică s. f., g.-d. art. máicii

MÁI//CĂ ~ci f. 1) (folosit şi ca termen de adresare) Femeie privită în raport cu copiii săi; mamă. ♢ De când ~ca m-a făcut de când sunt pe lume. 2) Femeie care face parte din tagma monahală; călugăriţă. 3) (folosit şi ca adresare respectuoasă) Femeie în vârstă; mamă. [G.-D. măicii] /<bulg., sb. majka