MELANCÓLIC, -Ă, melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stăpânit de melancolie (1); înclinat spre melancolie. ♦ Care exprimă melancolie; care rezultă dintr-o stare de melancolie. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspiră melancolie, care predispune la melancolie; trist, posomorât. 2. Care este bolnav de melancolie (2). – Din fr. mélancolique.

Melancolic ≠ săgalnic

MELANCÓLIC adj. 1. trist, (înv.) melanholicos. (Om ~; privire ~.) 2. v. elegiac. 3. posomorât, trist. (O noapte ~.)

melancólic adj. m., pl. melancólici; f. sg. melancólică, pl. melancólice

MELANCÓLI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de melancolie; propriu melancoliei. Gând ~. 2) Care suferă de melancolie; bolnav de melancolie. 3) Care este curpins de melancolie. Caracter ~. 4) Care inspiră melancolie; în stare să producă melancolie. Muzică ~că. Privire ~că. /<fr. mélancolique

MELANCÓLIC, -Ă adj. 1. Stăpânit de melancolie, de tristeţe; deprimat; care are fire închisă. ♦ Care arată, care exprimă melancolie. 2. Care suferă de melancolie (2). [< fr. mélancolique].