MERIŞÓR², merişoare, s.n. 1. Diminutiv al lui măr². 2. Fructul merişorului¹ (2), de mărimea unei cireşe sau a unei nuci, de culoare roşiatică sau galbenă, cu gust dulce, adesea întrebuinţat pentru dulceaţă. 3. Fructul merişorului¹ (3), cu aspect de bacă roşie, comestibil. – Măr + suf. -işor.

MERIŞOR¹, merişori, s.m. 1. Diminutiv al lui măr¹. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere; a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepară dulceaţă (Pirus baccata); b) (reg.) scoruş. 3. Mic arbust de munte cu frunze în permanenţă verzi, cu flori melifere de culoare albă sau roşiatică şi cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimişir. – Măr¹ + suf. -işor.

MERIŞÓR s. v. brăbănoi, cimişir, ghimpe, rozmarin-de-munte, saschiu, scoruş, smirdar, sunătoare.

MERIŞÓR s. (BOT.) 1. (Vaccinium vitis-idaea) smirdar, coacăz-de-munte, (reg.) coacăză, cocăzar. 2. (Pyrola secunda) brăbănoc, perişor, (reg.) verdeaţa-iernii.

merişór (plantă) s. m., pl. merişóri

merişór (fruct) s. n., pl. merişoáre

MERIŞÓR¹ ~i m. (diminutiv de la măr) Mic arbust din regiunile muntoase, cu frunze persistente, cu flori albe sau roz şi cu fructe comestibile în formă de boabe roşii. /măr + suf. ~işor

MERIŞ//ÓR² ~oáre n. Fructul merişorului. /măr + suf. ~işor