NĂZUÍ, năzuiesc, vb. IV. Intranz. 1. A tinde cu străduinţă către ceva; a aspira, a râvni. ♦ Refl. şi intranz. (Reg.) A se strădui, a se trudi; a încerca. 2. (Înv.) A se îndrepta spre cineva sau undeva după ajutor, a recurge, a apela la sprijinul, bunăvoinţa, îndurarea cuiva. 3. (Înv. şi reg.) A se îndrepta, a se duce spre..., a ţinti să ajungă la... – Et. nec. Cf. magh. n é z.

NĂZUÍ vb. v. aspira.

NĂZUÍ vb. v. apuca, îndrepta, lua, merge, orienta, păşi, pleca, porni.

năzuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. năzuiésc, imperf. 3 sg. năzuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. năzuiáscă

A NĂZU//Í ~iésc intranz. 1) A-şi orienta activitatea spre atingerea unui scop (fiind stăpânit de o dorinţă puternică); a aspira; a tinde; a ţinti. 2) înv. A se îndrepta în mod hotărât undeva. /Orig. nec.